Despre noi
- Frui vita – Bucură-te de viață!
Cine suntem
Dacă vreodată te-ai gândit că ți-ai dori să aibă și altcineva priveliștea prispei casei bunicilor sau biserica din sat, să simtă mirosul ierbii proaspăt răsărită acoperită de roua dimineții, află că este o stare pe care la rândul nostru am simțit-o și ne dorim ca atât tinerii români, cât si cei ce vin de peste hotare să o simtă.
Noi suntem doar niște călători întâlniți într-un punct de simplitate și uniți prin dragostea de țară. Ne-am îmbarcat demult pe un drum necunoscut, într-o aventură cu scop comun, mai exact promovarea a tot ceea ce avem mai frumos, românii și România. Oameni, locuri uitate, bogății undeva abandonate, peisaje ce îți taie răsuflarea, bogății naturale, îndeletniciri, moșteniri, tradiții sunt doar câteva dintre lucrurile pe care vrem să le transmitem tinerilor români și călătorilor de peste meleaguri deopotrivă.
Ne dorim ca prin intermediul nostru să fie cunoscute cultura și patrimoniul României, lucru pentru care vă așteptăm alături de noi, cu zâmbet, voie bună și proiecte frumoase care vor aduce în lumină ceea ce astăzi este în întuneric.

Ioana Bogdan-Teașcă
FONDATOR

Eusebiu Bogdan
CO-FONDATOR

Andreea Ioana Chirciu
DIRECTOR DE CREAȚIE

Mariela Cristina Teașcă
RESPONSABIL SOCIAL MEDIA

Maria Filip
RESPONSABIL PRODUCȚIE

Mihai Alexandru Niculae
RESPONSABIL ORGANIZARE
Obiective
- Ne dorim să apropiem oamenii prin crearea unui spațiu sigur, deschis și lipsit de prejudecăți, în care arta și cultura devin accesibile tuturor.
- Organizăm evenimente care aduc oamenii împreună și creează experiențe colective autentice, în care emoțiile, ideile și perspectivele pot fi împărtășite liber.
- Susținem tinerii nu doar în implicarea lor în proiecte culturale, ci și în dezvoltarea personală și profesională, oferindu-le oportunități de formare, mentorat, orientare în carieră și contexte reale de afirmare.
- Îmbinăm cultura cu zona digitală, folosind tehnologia și mediul online pentru a crea, promova și distribui conținut cultural, pentru a facilita accesul la informație și pentru a conecta comunități.
- Contribuim activ la conservarea și valorificarea patrimoniului cultural românesc, folosind instrumente moderne de comunicare și promovare.
- Construim o punte între noua generație și origini, între tradiție și inovație, între patrimoniu și viitor.
- Ne implicăm în dezvoltarea infrastructurii culturale și facilităm accesul publicului la cultură, indiferent de vârstă sau context social.